Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

„Cântăreaţa cheală” la Festivalul Euroregional de Teatru

22 mai 2009

Teatrul German de Stat din Timişoara (TGST) a fost invitat la Festivalul Euroregional de Teatru cu cel mai nou spectacol al său, "Cântăreaţa cheală" de Eugène Ionesco, în regia lui Alexandru Dabija. Reprezentaţia are loc sâmbătă, 23 mai 2009, de la ora 15 în sala Teatrului German de Stat Timişoara.

Festivalul Euroregional de Teatru ajuns la cea de-a treia editie aduce în perioada 22-29 mai în faţa publicului timişorean trupe de teatru din România, Ungaria, Serbia şi Bulgaria, care vor prezenta spectacole în limbile română, maghiară, germană, sârbă şi engleză. Organizatorul festivalului este Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" din Timişoara.

Montarea "Cântăreaţa cheală", de Eugène Ionesco, a avut premiera la data de 2 aprilie 2009 pe scena Teatrului German de Stat din Timişoara.

În persoana lui Alexandru Dabija, TGST a putut câştiga un regizor de renume pentru proiectul "Cântăreaţa cheală", aceasta fiind prima montare a regizorului pe o scenă timişoreană.

Interpretează: Radu Vulpe, Ioana Iacob, Rareş Hontzu, Isolde Cobeţ, Olga Török şi Boris Gaza. Decorul şi costumele au fost create de George Petre.

Piesa într-un act a lui Ionesco cu titlul original "La cantratice chauve", căreia chiar autorul i-a atribuit subtitlul "antipiesă", şi-a sărbătorit premiera în 1950 la Paris. "Cântăreaţa cheală" a fost dezicerea hotărâtă a lui Ionesco de teatrul clasic.
Ne aflăm în casa familiei Smith mobilată modern şi colorat, undeva în apropierea Londrei, soţii Smith aşteptând musafiri la cină. El citeşte ziarul, ea vorbeşte în continuu. Dialogul se învârte în jurul banalităţilor cotidiene: boli, mese, decese. Între timp apar musafirii: soţii Martin. Fiind nevoiţi la rândul lor să-şi aştepte gazdele, soţii încearcă o conversaţie politicoasă la sfârşitul căreia ajung la concluzia că că sunt căsătoriţi şi părinţii aceluiaşi copil. Conversaţia degenerează într-un amestec de replici fără sens, care culminează cu pronunţarea răspicată de vocale şi consoane.

Spectacolul se traduce în limba română.

Die letzten Nachrichten

#teatrusigur