Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană 2017

13 aprilie 2017

Ajuns la cea de-a 18-a ediție, Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană se va desfășura anul acesta în perioada

26 aprilie – 1 mai 2017.

Festivalul este organizat din anul 2000 de către Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” în colaborare cu Teatrul German de Stat Timișoara (TGST), având ca scop consolidarea statutului limbii germane în regiune, educarea tinerilor prin intermediul artei teatrale, promovarea comunicării interculturale și încurajarea debutului artistic. Anul acesta vor participa la festival trupe de teatru de expresie germană din Croația, Serbia, Ucraina, Ungaria și România, aducând împreună peste 120 de tineri de diverse naționalități. Din program fac parte atât reprezentaţii de teatru, cât şi ateliere de specialitate susţinute de actori şi pedagogi de teatru din Germania și România.

Actrița TGST Isa Berger, care se află printre organizatorii festivalului, declară cu acest prilej: „Cea de a 18-a ediție ne aduce multă creativitate și energie bună. Mă simt norocoasă că am ocazia să fiu alături de acești tineri talentați care împart o frumoasă pasiune: teatrul în limba germană. Mă bucur nespus că și anul acesta ne putem revedea pentru a lega prietenii și a învăța unii de la ceilalți. Pentru mine acest festival înseamnă iubire pentru teatru și o întoarcere frumoasă în anii de liceu, acolo unde a început totul.

Spectacolele au loc în sala Lira a Casei de Cultură a municipiului Timișoara și în sala Teatrului German. Programul este anexat. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Andreea Andrei

Consultant artistic

Foto: Imagini din spectacolele Trupei NiL, Timișoara. Fotografiile pot fi utilizate în mass-media și în scopuri de promovare, inclusiv în media electronice.

Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană 2017
Programul de spectacole
(Spectacolele nu se traduc în limba română, cu excepția celui din 1 mai 2017)

Miercuri, 26 aprilie 2017 – în sala festivă a Liceului „Nikolaus Lenau” Timișoara

ora 18: Deschiderea Festivalului Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană

Joi, 27 aprilie 2017 - în sala Lira a Casei de Cultură a municipiului Timișoara

ora 15: „Max și Moritz” - grupa NiL Junior (Timișoara)

ora 17: „De ce nu plângi” - grupa Valejvo (Serbia)

ora 19: „Sacrificiul”- grupa PaThalia (Ungaria)

Vineri, 28 aprilie 2017 - în sala Lira a Casei de Cultură a municipiului Timișoara

ora 15: „Schimb de părinți” - grupa IV: C (Timișoara)
ora 17: „Ce are asta de-a face cu violența” - grupa Die Lustigen (Timișoara)
ora 19: „Epilog” - grupa Art Attack (Sibiu)

Sâmbătă, 29 aprilie 2017 - în sala Teatrului German

ora 15: „Eu sunt tu, tu ești eu” - grupa Videki (Croația)

„Misterul fierului de călcat”- grupa Videki Senioren (Croația)

„Predstava auf Deutsch” - grupa Die Abtrünnigen (Croația)

ora 17: „Femei în oglindă” - grupa NiL (Timișoara)

ora 19: „Spre casă” - grupa NiL (Timișoara)

Duminică, 30 aprilie 2017 - în sala Teatrului German

ora 15: „Departe pentru o viață mai bună”, grupa Film Ab (Iași)

ora 17: „Casa cu patru fete”, grupa Bukowiner Phoenix (Ucraina)

ora 19: „De-a baba oarba”, grupa NiL (Timișoara)

Luni, 1 mai 2017 - în sala Teatrului German

ora 18: „Scandal în culsie” de Michael Frayn, în regia lui Wolf E. Rahlf, o producție TGST

ora 20,30: Închiderea Festivalului Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană

Die letzten Nachrichten

#teatrusigur