Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

La cererea publicului: reprezentații suplimentare cu musicalul-basm „Cartea junglei” la Teatrul German de Stat Timișoara

29 mai 2017

În urma succesului înregistrat de la premiera din această primăvară, la cererea publicului, musicalul-basm „Cartea junglei”, după Rudyard Kipling, va avea un număr suplimentar de reprezentații în săptămânile următoare, după cum urmează:

Marți, 30 mai 2017, ora 19,30

Miercuri, 31 mai 2017, ora 11

Joi, 1 iunie 2017, orele 11 și 18

Sâmbătă, 3 iunie 2017, ora 18

Duminică, 4 iunie 2017, orele 11 și 18

Luni, 12 iunie 2017, ora 19,30

Marți, 13 iunie 2017, ora 19,30.

Reprezentațiile se desfășoară în sala Teatrului German de Stat Timișoara (TGST) și beneficiază de supratitrare în limba română.

Spectacolul în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu beneficiază de scenografia creată de Dragoș Buhagiar, cu participarea Ioanei Popescu, iar creația video este semnată de Andrei Cozlac. Distribuția numeroasă îi cuprinde pe aproape toți actorii TGST, cărora li se alătură trei actori-copii și opt balerini de la Opera Națională Română Timișoara.

„Cartea junglei” evocă povestea puiului de om Mowgli, crescut de lupi în jungla indiană. Prietenii acestuia, înțeleapta panteră Bagheera și amuzantul urs Baloo îl avertizează pe Mowgli de pericolul care îl pândește: tigrul Shere Khan s-a întors în acele locuri. În ciuda dorinței lui Mowgli de a trăi în continuare în junglă, Bagheera și Baloo plănuiesc să îl ducă într-un sat din apropiere. Urmează un drum plin de peripeții, în care Mowgli este nevoit să îl înfrunte pe Louie, regele maimuțelor, și pe vicleanul șarpe Kaa. Musicalul vorbește în manieră fermecătoare, deopotrivă copiilor și oamenilor mari, despre prietenie, iubire, loialitate și spirit de sacrificiu. Din spectacol nu vor lipsi hituri din desenul animat omonim, precum The Bare Necessities și I wanna be like you.

Biletele pot fi achiziționate într-unul din următoarele moduri:
- la casieria Teatrului German (str. Alba Iulia nr. 2)
Orar: Marţi – Vineri: 10-15 şi 17-19;
Sâmbătă: 10-15
precum şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor
- online pe paginile teatrulgerman.ro şi biletmaster.ro. Interfața online oferă și posibilitatea cumpărării și tipăririi biletelor la calculatorul personal.

Andreea Andrei
Consultant artistic

Foto: Imagine din „Cartea junglei”, o producție TGST. Fotografia poate fi utilizată în mass-media și în scopuri de promovare, inclusiv în media electronice.

Die letzten Nachrichten

#teatrusigur