Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

Teatrul German joacă pentru prima dată în Serbia

20 noiembrie 2007

Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) se va afla în perioada 20-22 noeimbrie pentru prima dată în Serbia: în faţa publicului din NOVI SAD, în ziua de miercuri, 21 noiembrie, vor fi susţinute spectacolele: "Chip de foc", de Marius von Mayenburg, şi "Frumoasa şi bestia", de Simona Vintilă şi Ilie Stepan.

"Chip de foc", text reprezentativ al dramaturgiei moderne, a fost montată pe scena TGST în regia lui Radu Alexandru Nica (din Sibiu) în stagiunea 2004 / 2005. De atunci a fost jucată cu succes în ţară şi în străinătate. Cu această ocazie, spectacolul "Chip de foc", va fi reluat şi la sediu, în ziua de luni, 19 noiembrie, de la ora 19. Reluarea acestei montări prilejuieşte revenirea actorului Alexandru Mihăescu pe scena germană timişoreană.

"Frumoasa şi bestia", un musical-basm pentru toate vârstele, a cucerit publicul în scurt timp de la premieră, care a avut loc în stagiunea precedentă. Spectacolul împleteşte în desfăşurarea sa jocul, cântecul şi dansul.

Spectacolele de la Novi Sad au loc în cadrul Zilei Limbii Germane organizate în acest oraş.


Die letzten Nachrichten

#teatrusigur