Deutsch / English
Deutsches Staatstheater Temeswar

TGST la Lugoj

18 februarie 2008

Teatrul German de Stat Timişoara va juca în faţa publicului din LUGOJ în ziua de luni, 18 februarie, spectacolul Käthchen din Heilbronn, de Heinrich von Kleist.

Programul este următorul:

Luni, 18 februarie 2008

ora 18 în sala Teatrului Municipal Lugoj

KÄTHCHEN DIN HEILBRONN

cu traducere simultană la cască în limba română

KÄTHCHEN DIN HEILBRONN, montat la TGST de către regizorul german Clemens Bechtel este un spectacol bazat pe un text important din dramaturgia clasică germană, scris de Heinrich von Kleist în 1808. Acţiunea complexă a piesei se petrece în Schwaben, în Evul Mediu şi prezintă iubirea necondiţionată pe care tânăra Käthchen o nutreşte pentru un nobil. Viziunea regizorală a lui Clemens Bechtel îmbină o abordare modernă cu elemente tradiţionale, rezultatul fiind un spectacol de amploare foarte dinamic.

Din distribuţie fac parte actorii Georg Peetz, Boris Gaza, Horia Săvescu, Ida Jarcsek-Gaza, Christine Cizmaş, Olga Török, Andrea Nistor, Harold Schmelz, Radu Miodrag Vulpe, Ciprian Lungu, Rareş Hontzu, Alex Halka şi alţii. Decorul îi aparţine lui Traian Zamfirescu, iar costumele sunt realizate de Geta Medinski.

Spectacolul se traduce la cască în limba română.

Bilete se găsesc cu o oră înainte de începerea reprezentaţiilor. Rezervări la telefon 0256-201291, fax 0256-201293, e-mail lera@dstt.ro.

Alina Mazilu

Secretar literar

Die letzten Nachrichten

#teatrusigur